Ieri, azi, mâine – 5 decembrie | Șase ani fără Regele Mihai

5 decembrie 2017, va rămâne una dintre cele mai emoționante zile din istoria contemporană a României. Toată țara vuia: a murit Regele!

Majestatea Sa a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția. Fostul suveran a revenit, pentru ultima dată, în România în 13 decembrie 2017, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind adus pe Aeroportul Otopeni, la bordul unui avion militar. În aceeaşi zi, sicriul a fost aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar spre seară, a fost transportat la Sala Tronului din Palatul Regal din Bucureşti. Zilele de 14, 15 şi 16 decembrie au fost declarate de guvern zile de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Regelui Mihai.

Un om cât istoria, a fost rege iubit, dar și rege exilat. A stat față în față cu marii oameni politici ai planetei, dar a fost și nevoit să vândă flori sau ouă ca să-și întrețină familia. A fost ambasador al României oriunde a mers, dar în țara lui i s-a interzis multă vreme să revină.

S-a născut în 25 octombrie 1921, la Castelul Foișor de la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena. După decesul regelui Ferdinand, bunicul său, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai 5 ani și 9 luni. Din cauza vârstei, timp de trei ani, regele-copil a domnit prin Regență, fiind însoțit în toate împrejurările de Principesa-Mamă Elena. După acești 3 ani, contrar angajamentului de a nu mai avea nici o pretenţie asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în ţară, în 1930, proclamându-se rege.

Din iunie 1930, dupa plecarea mamei sale în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la palat, alături de copii din toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a inceput pregătirea militară. La vârsta de șaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata română.

După o domnie controversată, Carol al II-lea a fost obligat să abdice, la 5 septembrie 1940, fapt care a determinat revenirea la tron a Regelui Mihai I.

În timpul participării României la Cel De-al Doilea Război Mondial, Suveranul i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a mii de oameni.

Din 1944, Regele Mihai s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie. Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană „Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva.

În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu „Lear”, iar un an mai târziu, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu. Familia Regală a continuat exilul pe întreg parcursul Războiului Rece. După căderea comunismului, în anul 1989, regelui i s-a interzis venirea în țara natală până în anul 1997.

După anul 2001, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în România.

Regele s-a întors la Palatul Elisabeta în anul 2001, după cincizeci şi patru de ani, în aceleaşi camere din care a plecat la 30 decembrie 1947. Majestatea Sa a dat, după 1989, o lecţie de credinţă şi patriotism, precum și de destoinicie politică, ce nu seamănă cu nimic din zgomotul postdecembrist. Acesta a spus de multe ori că forţa, creativitatea şi identitatea românească au nevoie să fie unitare, că ţării noastre îi sunt necesare principiile de bază ale democraţiei, că un popor care nu îşi cunoaşte trecutul nu poate avea prezent şi viitor, că istoria nu trebuie reinventată după cum ne aranjează mai bine, că tradiţiile şi continuitatea noastră românească trebuie privite în faţă, şi nu puse între paranteze. Lipsit de prerogativele de şef al statului, Mihai I nu a încetat să fie rege, aşa cum s-a legat în faţa celor două instanţe care au contat pentru el: naţiunea română şi Dumnezeu.

În 1997, la 30 decembrie, Regele Mihai citea un discurs în fața reprezentanților Parlamentului și Guvernului, la București, în care făcea o trecere în revistă a celor 50 de ani de exil și în care numea succesorul său dinastic. În anul 2007, la 30 decembrie, regele semna Normele Fundamentale ale Familiei Regale, care înlocuiau Statutul Familiei Regale din 1941. În anii 2008, 2009, 2010 și 2011, în ziua de 30 decembrie, regele a semnat documente de înființare a unor decorații regale, de reînființare a Ordinului Coroana României și de creare a Fundației Colecția Familiei Regale a României.

Ajuns la 95 de ani, Regele a avut, în martie 2016, o grea încercare de sănătate. Din momentul acela, Regele Mihai I nu a mai apărut în public, iar toate activitățile sale publice au fost preluate de Custodele Coroanei.

Regele Mihai a închis ochii la Aubonne, în Elveția, pe 5 decembrie 2017. Românii și-au condus regele pe ultimul drum, în ziua de 16 decembrie 2017, de la Palatul Regal din București la Curtea de Argeș, unde odihnește alături de regina sa, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Dacă sunteți curioși și de alte evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului, vă invităm sa urmăriți clipul de mai jos:

Share this article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *