PANICĂ! Ministrul Rafila: CNAS are obligaţia să controleze modul de acordare a concediilor medicale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a cerut Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să verifice „mai mult”, potrivit obligaţiei legale, modul de acordare a concediilor medicale de către unii medici.

„Concediul medical este un drept al oricărui angajat ca atunci când are o anumită afecţiune care face imposibilă desfăşurarea activităţii, să primească un venit care să îi permită să trăiască în acea perioadă în care este în concediu. Primul lucru care trebuie făcut este să operaţionalizăm o prevedere legală care este în Statutul CNAS care are dreptul şi obligaţia să controleze acolo unde apare ‘un red flag”, adică cineva care prescrie extrem de multe concedii medicale sau cineva care beneficiază de foarte multe concedii medicale. Sigur că există şi afecţiuni care sunt foarte serioase – oncologice, cardiovasculare, accidente unde e nevoie de concediu medical, dar lucrul acesta trebuie verificat mai mult”, a spus Rafila joi seară, la Antena 3, transmite Agerpres.

Panică în Caraș-Severin

Surse din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin (a căror identitate dorim să o protejăm) ne-au transmis că dispozițiile ministrului Rafila au stârnit panică în rândul PSD Caraș-Severin deoarece astfel de verificări ar urma să fie făcute chiar de către instituția condusă de Ionuț Popovici, care este președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. Oficialii din CJ se pare că pregătesc documente oficiale prin care să-i ceară lui Ionuț Popovici să verifice concediile medicale acordate Elenei Amzoi care, de o lungă perioadă de timp, se află în concediu medical, tocmai pentru a nu putea fi sancționată sau demisă din fruntea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin! Liberalii iau în considerare chiar o plângere penală pe această temă, cu atât mai mult cu cât, se pare, Popovici ar cam fi tentat să o protejeze pe Amzoi.

6 miliarde pe concedii medicale în 2022

Potrivit ministrului Sănătăţii, în ultimii ani s-au efectuat, la nivel naţional, 50 de controale în 42 de judeţe, aproximativ unul pe an.

„Nu este în niciun fel stimulativ. Cred că aceasta este calea care ar trebui să ţină puţin sub control o eventuală prescriere în exces a concediilor medicale de către unii medici. Dar nu aş vrea să plecăm de la premisa că lucrul acesta este sistematic, ci că el poate să apară, trebuie verificat dacă există sau nu circumstanţe reale de prescriere extinsă a concediului. Până la urmă, plătitorul trebuie să controleze acest lucru, adică CNAS, şi să ţină controlul cheltuielilor pe care le face”, a adăugat Rafila.

El a precizat că aproximativ 6 miliarde de lei s-au plătit pentru toate concediile medicale acordate în anul 2022.

Share this article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *