Zilele trecute mă întâlnesc cu un confrate, truditor în ale slovelor de ani și ani. L-am simțit îngândurat, necăjit și preocupat. Invitația mea la o cafea ”vorbită” a primit-o cu bucurie, fiind prilej de a-și deșerta off-ul.
Așa am aflat că în lumea asta nimic nu e întâmplător. Nu că n-aș fi știut deja chestia asta, dar nici prin cap nu mi-a trecut că se aplică și jurnaliștilor. Ce ”libertate a presei”, ce ”liberă exprimare”? Pumnul în gură și ciocul mic!
Îl cunosc pe om ca pe un tip echilibrat care nu s-a sfiit să scrie adevărul și despre stânga și despre dreapta, devoaland matrapazlâcurile și mizeriile unora din cei ce ne conduc. Cu noduri în gât, omul îmi spune că acum câteva zile a scris un articol despre o distinsă doamna ce se agață de funcția deținută în DGASPC Caraș-Severin ca scaiul de lâna oii. Vremelnic, dar de prea multă vreme și fără rezultate notabile, doamna în cauza ocupă fotoliul de director. Atât de ”implicată” este în managementul instituției încât până și angajații DGASPC se întreabă cine o ține în brațe și o menține în funcție?
(Ne)performanțele profesionale ale doamnei director sunt cunoscute la nivelul conducerii CJ Caraș-Severin, care a avut și încă are în vedere sancționarea sau chiar demiterea acesteia. Dar, stupoare! Pe cine să sancționezi? Doamna în cauza se află cam de multișor în concediu medical, procedurile sancționatorii fiind suspendate sau greu de înfăptuit, de jure, câtă vreme doamna mai mult nu este în instituție, dintr-un motiv sau altul. Amicul meu îmi spune că nu are căderea de a judecă dacă diagnosticul pe baza căruia s-a acordat concediul medical este sau nu real. Așa este el – corect, realist și își (re)cunoaște limitele.
Altceva îl intrigă pe tip. Mai ia o gură de cafea și îmi arătă câteva poze, făcute recent la un eveniment. Și ce văd? Doamna manager este imortalizată dansând de mama focului. Acuma nu pot să mă jur că juca braul, hora sau ardeleană, ori poate saltaretul meniaito, meniaito. Ziaristul spune că rămâne o singură întrebare: ”cum Dumnezeu, un om suferind (să sperăm că nu de o boală gravă!), aflat în concediu medical, are atâta forță să danseze, aruncând la coș pastilele și dietă prescrisă, cu atâta grijă, de medicul curant ?”.
După apariția primului articol, omul nostru este sunat de soțul doamnei, mare mahăr multă vreme peste o autoritate din vestul țării, proaspăt pensionar. Amenințări voalate, trimiteri la origini, ”lasă că ți-arăt eu”, parada familiardă cu doi copii judecători, tot arsenalul a fost coborât de la nivelul scaunului directorial al domnului soț al distinsei doamne.
Jurnalistul meu zâmbea amar când mi-a povestit treaba asta. Era obișnuit cu astfel de lucruri… Că a mai fost amenințat de unul sau altul după ce n-a scris de bine despre ei. Dar că acum este cu totul altceva. Că nu e o simplă coincidență faptul că, la câteva zile după apariția articolului, a primit o notificare de la ANAF în care i se imputa că ar figura cu datorii la bugetul de stat.
Am uitat să va spun că omul administrează o necăjită firma prin care, la vedere și în mod corect, rulează și evidențiază toate serviciile prestate și încasările realizate. Îmi arătă adresa în cauza. Nu-mi vine să cred! I se cere în mod imperativ să-și plătească dările și să pună la dispoziție lista clienților neîncasați (încă), balanțele pe 2021 și 2022 ! și lista bunurilor mobile și imobile deținute de societate. La mai bine de doi ani de când e în situația asta! Taman acum? Firma are poprire pe conturi de luni bune, dar până acum, nț…
Spuneam la început că tipul este corect. Îmi spune că mai are datorii, dar că muncește să le stîngă, plătind, lunar, dări de vreo 1500 lei. Nu se plânge, dar punctează cât de mult l-a afectat pandemia și criză aferentă acesteia, că de altfel pe marea majoritate a antreprenorilor. Îmi da de înțeles că i s-ar pregăti insolvență și mai apoi falimentul. Și mai spune că domnul doamnei, ba chiar și doamna, are puterea și relațiile prin care să-l ”aranjeze”. Ceva, ceva insinuări au fost, dar explicite, de teamă să nu cumva să fie înregistrat și să o muște precum regretatul ex-prefect Octavian Țunea!
Sorbind și zațul cafelei, amicul meu crede că nimic din toate ce le-a povestit nu sunt întâmplătoare. Și își face sieși o promisiune: ”orice s-ar întâmplă, o să continui să văd că jurnalist ce este cu această doamna directoare, cu această DGASPC”.
Îl admir și respect pentru asta! Cam atât. Punct. Judecați și voi dacă sunt simple coincidențe? Poate că da, dar mai sigur nu!
Să auzim numai de bine!
Lucian Cruceanu
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/cafea-pix-caiet-deschide-notebook-2306471/
