Au început înscrierile pentru Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual

Asociația Hands Across România (HAR), în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Educației și Cercetării, a lansat înscrierile pentru Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, eveniment care va avea loc la Timișoara, pe 16 octombrie 2025.

Este prima gală națională dedicată excelenței și inovației în învățământul profesional dual din România și își propune să recunoască public meritele elevilor, absolvenților, profesorilor și companiilor care sprijină dezvoltarea acestui sistem educațional.

„Prin această gală, aducem împreună povești de succes, oameni care fac diferența și parteneriate care dau rezultate. Este momentul să arătăm că dualul nu este doar o alternativă, ci o alegere strategică pentru România Viitorului”, a declarat Mihaela Sandu, președintele Asociației Hands Across România.

Înscrierile și nominalizările sunt deschise pentru următoarele categorii:

  • Meseriașul Anului – elevi sau absolvenți din învățământul dual cu rezultate remarcabile;

  • Profesor Mentor al Anului – cadre didactice și tutori de practică;

  • Compania care Schimbă Destine – angajatori care investesc în formarea tinerilor;

  • Parteneriat de Excelență Educație–Industrie – colaborări între școli și companii;

  • Meseriașul Publicului – premiu special acordat prin vot online.

Cei interesați – elevi, absolvenți, profesori, companii sau instituții – pot completa formularul de candidatură disponibil pe site-ul oficial al Galei: www.handsacross.ro/gala2025. Înscrierile sunt deschise în perioada 9 septembrie – 5 octombrie 2025.

Finaliștii și laureații vor fi premiați în cadrul Galei și promovați în rețeaua de parteneri instituționali și privați.

Pentru informații suplimentare: Georgeta Petrovici – 0745.830.362.

Share this article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *