Am fost la începutul săptămânii la un consult medical. Doctorul specialist a suspectat că aș avea o infecție urinară și mi-a recomandat să fac o probă de urocultură pe care să o trimit la analize.
Cum eram și cu un holter pe mine, pe 5 noiembrie am făcut rapid proba și am fugit la Centrul de Recoltare Regina Maria de pe S Bărnuțiu din Timișoara. Am dat proba și am agreat că voi primi rezultatul în 2 zile lucrătoare. A trebui să semnez on-line, ceea ce am și făcut, am verificat și în platformă: „Rezultat In lucru. Rezultate disponibile in 2 zile lucratoare de la recoltare”. Bun, pot semna și plăti. Mi s-a părut cam mult 80 de lei dar, când e vorba de o infecție și de sănătatea ta, nu te mai uiți la bani.
Intru după două zile să verific rezultatul dar, proba apare tot în lucru. Zic că o fi o greșeală ceva și sun la Call Center. Mă pleznește răspunsul că rezultatul va fi dat abia pe 11 noiembrie! Da, cu o infecție în mine, trebuie să aștept de pe 5 până pe 11 noiembrie (o săptămână!) să pot lua tratament! Dacă ați mai văzut așa ceva! Îi zic doamnei de la call center că e absurd, că ar trebui gândit logic, e un om cu o infecție, nu ar trebui ținut atât, cu atât mai mult cu cât mi s-a spus două zile lucrătoare! Degeaba
Intru pe chat, în speranța că aici găsesc înțelegere și mi se livrează ce am plătit! Aș, aici deja sunt hărțuit cu întrebări, mi se dau tot felul de texte, sigur nesemnate de către mine ca să înțeleg că „asta-i procedura și că eu n-am ce face!”.
Anul trecut am pățit la fel. Am fost mușcat de pisică, mâna umflată că era de trei ori mai mare decât normal. Medicul nu putea configura tratamentul până nu avea rezultatul analizei. Au întârziat și atunci multe zile, pacientul trebuind să stea cu mâna umflată, cu scurgeri de puroi și doar cu un tratament preventiv, pentru că nu era confirmată boala.
Las mai jos print screen cu discuția de pe chat, nu de alta dar poate dacă aveți analize de făcut gândiți-vă dacă ar trebui să apelați la rețeaua Regina Maria































